Un locîncet, ca neaua ce coboarăși-acoperă o lume grite-ai strecurat în corpu-mi receumplând fisurile pustiiiar eu... încet, cu grijă, palid,m-am cuibărit la tine-n gândși-acum acolo îmi fac patul,și-adorm și mă trezesc râzând
Haikuo plimbare pe dealîn aerul încărcat de searăumezeala ne lipește hainele de corpsânii tăi înmugurescpe mine mă cutremură un suspin...ne-am așezat în iarba umedăși îţi șoptesc la ureche un haiku tristbarba mea te gâdilă și râzi,dar în ochi ai lacrimi sărat-amare,buze avid se întredeschid fără sunetînfometate în căutarea unui sărut?sau a aerului... nu știuaburi ies din pământ, din copaci, din noisoarele apune, dintr-o dată e întunericne căutăm cu mâinile, cu disperaree noapte,primăvară,rece
awesome. while I try to catch every detail I feel like putting distance between me and "him".
(I see myself in some of your works....I guess that's the idea.)